Leontina-Elena FILIPIUC

Cercetător Științific III, Dr.

Absolventă a Facultății de Farmacie din cadrul Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași și a Facultății de Informatică din cadrul Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Dr. Leontina-Elena Filipiuc este farmacist specialist în Farmacie Clinică, Doctor în Științe Medicale și Cercetător Științific III în cadrul Centrului Avansat de Cercetare-Dezvoltare în Medicină Experimentală „Prof. Ostin C. Mungiu” – CEMEX.

Interesele sale de cercetare vizează farmacologia experimentală, cu accent pe studiul sistemului endocanabinoid, evaluarea toxicității și eficacității canabinoizilor sintetici și naturali, precum și dezvoltarea de noi strategii terapeutice pentru durerea cronică neuropată. Teza sa de doctorat, intitulată „Studii asupra unor canabinoizi sintetici și naturali în durerea cronică neuropată”, a fost finalizată cu calificativul Excelent.

A participat ca membru în echipele mai multor proiecte de cercetare naționale și internaționale dedicate farmacologiei durerii, toxicologiei și evaluării preclinice a compușilor bioactivi. Rezultatele activității științifice au fost valorificate prin publicarea, in mod constant de articole în reviste ISI cotate Q1 în domeniul Farmacologiei.
În paralel cu activitatea de cercetare, și-a consolidat pregătirea profesională prin cursuri de specializare în farmacologie experimentală, farmacocinetică și managementul calității în laboratoare de cercetare, precum și prin participarea la congrese și școli internaționale dedicate terapiei durerii și neuroștiințelor.